luni, 2 decembrie 2013

Loial;

Scurt, cuprinzător și la obiect :
"Să știi că eu, față de alții, îți vreau binele. Ceea ce vei auzi în jur vor fi doar vorbe goale menite să te derute aducând o ușoară ceață peste ale tale gânduri. Puțini sunt cei care vor vedea dincolo de cuvinte, iar faptele vor limpezi acele lucruri care au fost mișcate rău voit. Voi fi loial până când timpul va decide să plec. 

joi, 17 octombrie 2013

Oamenii, societatea și timpul...

   Mă lupt cu timpul zi de zi....Acum ceva ani în urmă obișnuiam sa câștig, astăzi îmi permit doar să izbutesc a învinge din când în când. Nu aș putea definii un motiv concret, așa că am sa blamez societatea în care trăim. Este firesc să fie așa. Am ajuns în așa manieră încât suntem unul împotriva celuilalt. Ne punem piedică unul altuia în încercarea de a fi cât mai sus pe scara socială. Lipsa educației creează monștri. Feriți-va de ei ! Citiți, citiți, citiți!
   Consider că un om educat, cu respect pentru cei ce îl respecta încă are șanse sa-și croiască un drum în această societate care se cufundă din ce în ce mai tare în acest noroi moral. Sunt adeptul conceptului de a fi un gentleman. Este greu sa mai întâlnești oameni de acest tip în ziua de azi și pentru că nu e suficient vreau să spun : ca să fii un gentleman trebuie să ai și cu cine.
   În altă ordine de idei, așa cum diplomele nu-ți reflectă inteligenta, nici vârsta nu-ți reflectă maturitatea. Suntem tineri și numai prin noi poate avea loc schimbarea pe care cu toții ne-o dorim. Nu spun ca generația mea este perfectă, are și ea oițele ei negre, dar am văzut ce generații vin. Elita lor e formată din puține persoane, iar masele ii dețin pe restul.
   Felicit oamenii care văd dincolo de o fustă scurtă, o poșetă scumpă, dincolo de mașini luxoase și portofele groase. Aceștia sunt oamenii care văd dincolo de aspectul fizic al lucrurilor. Pentru noi lumea e mica dar e al naibii de plăcut sa fii aici.
   Vreau sa închei cu întrebarea : ești mulțumit din punct de vedere moral de tine însuți ?
 

luni, 9 septembrie 2013

Autumn...

E toamnă copilași ! Frig, frunze, ploaie și școalăăăăă....da! A început forfota, unii s-au reîntors din vacanță, alții se pregătesc de reexaminări, unii își fac bagajul. Lucrurile încep să capete acel dinamism specific.
Studenții se întorc în campusuri ! (iupii! !!!), primele 6 săptămâni lejer...după care vin parțialele (mai este până acolo nu vă gândiți de pe acum). Cămin, colegi și plimbări lucruri care fac să mă gândesc la acea viață energică de student.
Trebuie să recunosc faptul că trezitul de dimineață va fi iarăși un lucru supărător dar poate după 2 ani cu programul de la 8:00 îmi va asculta cineva dorința (cei ce fac orarul) și vor pune ore și de la 10:00.
Acea cafea tare din zorii zilei care trezește în tine și ultimul neuron este primul lucru care mă încurajează să mă dau jos din pat.
Eh ...mai urât în zilele ploioase când ai de mers la facultate iar dacă ai seminar/laborator ahh! ți se strică toată ziua că oricum ajungi plouat bine la facultate.
..prea multe de spus prea puține cuvinte...Ne vedem în campus!

vineri, 23 august 2013

Protest împotriva timpului...

Timpule stai ! Am uitat cum e să mai fii copil...așa repede ai vrut tu să treacă copilăria încât nici n-am simțit-o.
Timpule te rog stai ! Am trecut de adolescență cu viteza luminii. Am făcut zeci de prostii pe care tu azi le-ai uitat.
Timpule te rog încetează să te mai grăbești ! Am doar 21 de ani și tu mă alergi neîncetat. Lupt contra ta încercând să te fur fără a-mi da seama că tu ești cel ce mă fură.
Timpule grăbește-te încet ! Am părinți, frați și bunici de care vreau să mă bucur!
Timpule ai puțină răbdare ! Mi-e dor de ea, n-am apucat să-i spun cât de mult o iubesc...



duminică, 9 iunie 2013

Aș ...

"Aș vrea să-ți duc o floare....Să fie un trandafir roșu a cărui culoare să nu o poți uita, aceeași țepi neiertători...Aș vrea să te aștept 5 minute în fața scării tale și să simt că trece o veșnicie. Aș putea să te țin de mână ore întregi fără să-ți dau drumul, să mă plimb ore în șir fără a obosi, să te fac să râzi uitând de grijile cotidiene. Aș vrea ca ploaia să ne surprindă sub aceeași umbrelă și curcubeul să fie mereu în spatele nostru. Aș vrea să văd un răsărit de soare împreună cu tine . Primele raze ale soarelui să cadă pe obrajii tăi gingași și pe al tău păr lung oferindu-i o strălucire aparte, strălucire ce se poate găsi și-n ochii tăi calzi...."

Fragment din "My Emotional Pains"



sâmbătă, 23 martie 2013

În memoria....

Am terminat de vizionat House MD la finalul sesiunii de iarnă a anului I, și totuși nu m-a marcat niciun alt serial așa cum a făcut-o acesta. Complexitatea personajului este uimitoare. Ai putea scrie zile în șir și tot nu te-ai putea opri. Construcția personajului este remarcabilă, iar modul său de a interacționa cu ceilalți este esența....este acea picatură de plăcere care mă conducea la un nou episod.
N-am să zic prea multe....am să las 2 clipuri pentru a fi vizionate.

joi, 31 ianuarie 2013

3 zile. studiu despre tine



.....nu prea sunt multe de zis aici ;

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

....Neliniște

     Ce e neliniștea ? O simți ? Disconfort psihic...apăsare. Presiune pe umerii tăi. Acel gând....ea ; cine este ea ? Te-ai pierdut la apariția numelui ei. De imaginea ei nici nu poate fi vorba. ...Ești închis în tine. Toate gândurile se întorc la tine. Țipi în interiorul tău, dar cine să te audă ?
Cine este ea ? N-ai cum să nu o vezi. Uita-te prin ochii mei. O poți recunoaște oriunde. Îi simți prezența...și cel mai dureros este că îi simți și lipsa.  
     Dar tu ? Tu ești o epavă pe interior...de tine cine are grijă ?  Grija se câștigă la fel ca și respectul.  Sufletul se poate simți gol ; empty ; dar mintea nu. Ești într-o continuă luptă.
...este cutremurător ce luptă se naște în interiorul meu, acele crâncene emoții care se sparg în fața rațiunii și a realității din exterior.  Chipul este masca perfectă care nu îngăduie luptei să apară la suprafață. Emoția te poate trăda.